Merită citit Mințile lui Billy Milligan – Daniel Keyes?
── .✦ Incontestabil – Da.ᐟ
┃Titlu: Mințile lui Billy Milligan
┃Autor: Daniel Keyes
┃Pagini: 500
┃Categorie: Cazuri reale
┃Pentru cine cred că se potrivește: cei atrași de crime, cazuri deosebite reale
ᝰ.ᐟ O altfel de recenzie de carte.
Acest articol îl am finalizat de un an de zile, dar nu ştiu de ce nu l-am publicat… așadar, pentru că se împlinește un an de la crimă, probabil este timpul lui. L-am lăsat exact cum era și nu am mai modificat nimic la text.
Zilele trecute, am văzut la televizor o știre despre o crimă în Galați – dacă nu mă înșel. Un cuplu, care avusese o tentativă de divorț în urmă cu aproximativ un an. În prezent, scena nu mai era o tentativă – era crimă. Victima, era soția, găsită moartă, iar el, din ce am prins eu în știre, s-a sinucis sau a avut asta în plan – nu mai rețin exact.
Eram cu tati când am văzut știrea. Îmi spunea că nu poate să înțeleagă asta: “Nu te mai înțelegi? Te desparți! Dar asta nu o pot înțelege!”. Şi tot el continua nedumerit cu privire la faptul că nu înțelege cum acești oameni nu se opresc înainte să fie prea târziu.
Reacția mea, a fost să spun că pot să cred în faptul că un nivel mare de furie îți blochează gândirea și că, probabil e un nivel de adrenalină atât de ridicat, încât atunci când apare rațiunea… e mult prea târziu.
Părea o discuție banală – dacă o pot numi așa, în contextul acesta – deși la câte crime au fost în ultima perioadă, mă sperie că devine „încă o crimă”.
Să clarificăm orice dubiu: nu căutam scuze sau argumente pro, criminalului. Nici pe departe. Pur și simplu discuția se contura în jurul acestei crime, pentru care amândoi simțeam o tristețe. Amândoi îl vedeam ca pe un lucru de neiertat. Doar că eu încercam să răspund psihologic acelui “cum să faci asta?”… încercam să mă gândesc ce poate provoca un asemenea gest? Şi tot ce îmi venea în minte era furie dusă la extrem.
Mă uitam la tati și îmi aminteam momente în care a fost foarte nervos… el fiind de o calmitate extraordinară. Se confirma în mintea mea faptul că oamenii, atunci când sunt nervoși, nu mai sunt la fel de calmi, nu? E simplu! Știu, pare cel puțin inuman să folosesc „simplu” într-o asemena conjunctură, dar oricât aș încerca să complic lucrurile, mi se pare că e un simplu puseu al creierului… și de acolo nimic nu va mai fi la fel.
Ai auzit expresia “am văzut negru în fața ochilor“ ?
Ce reprezintă ea? O pierdere a controlului asupra ta, nu? De multe ori, o luptă cu: mai bine tac și îmi văd de treabă. Dar ce faci, de fapt? Reprimi nervii. Şi foarte probabil, vor ieși la suprafață în urma unui lucru care pare nesemnificativ. Doar că acel ceva, a făcut să ne ieșim din minți, a umplut paharul! Chiar așa, de ce folosim “din minți” și nu “din minte”? Câte minți avem?
De altfel, tati e un om greu de scos din fire. Deci, era cel mai bun exemplu pentru introspecția mea, de care mi-am dat seama mai târziu. Nu realizasem că am început să fac analiză criminalistică.
Şi totuși, tati s-a enervat de-a lungul anilor – cu toate că e un tip deosebit de calm și calculat, iar eu, chiar copil fiind, ani de zile nu am “reușit” să-l fac să simtă că nu e în „toate mințile”… Din nou, o expresie românească despre sau cu „mintea”, dar… la plural! Dacă stau bine să mă gândesc, o singură dată am reușit să mă cert cu el așa zdravăn-zdravăn, în 36 de ani, iar asta înseamnă că dacă un om calm se poate enerva, cât de tare o poate face o persoană mai puțin stăpână pe ea, cel puțin la suprafață?
Să cadă măștile…
Puține zile mai târziu, aud la radio despre măști care cad, deci, în sens metaforic şi brusc îmi aduc aminte de o carte de care uitasem complet – așa credeam eu cel puțin: “Mințile lui Billy Milligan”.
În prima fază nu am legat cele două momente între ele. Apoi, ajungând acasă, am decis să fac o recenzie. Atunci mi-a amintit de știre și am realizat că de acolo trebuie să încep.
De fapt, introspecția mea a plecat de la ceva ce am citit în trecut, niște informații care mi-au rămas. Că doar nu am studii de psihologie, ci doar cunoștințe adunate din ce am citit sau urmărind documentare. Și da, am fost ahtiată după conținut de genul acesta într-o perioadă. Încă îmi place.
┆ „Mințile lui Billy Milligan”, s-a arătat în fața mea dintr-un maldăr de cărți.
┆ De obicei primul lucru pe care îl observ, este coperta. Atunci, am observat titlul.
Din documentarele urmărite până la acel moment, observasem că de obicei criminalii în serie proveneau din familii dezbinate, cu alcool, violențe și altele asemenea. Billy Milligan, nu este o excepție. Educația lui avea ca fel principal violența, la fiecare masă. A avut parte de tot pachetul: părinți despărțiți, tată vitreg, violență și abuz.
👭🏿 Mintea lui – aceea una, inițială, s-a spart în bucăți. Mai exact, în 24 de minți (sau personalități), descoperite de către specialiști – ca un sistem de supraviețuire, în care toate acele fețe au început să alterneze, în funcție de situație. A apărut personalitatea protectoare, agresivă, vulnerabilă și așa mai departe.
Tânărul Billy, părea retras, pierdut, timid dar… în el creșteau mai multe identități. Nu doar ca personalitate, ci inclusiv ca naționalitate. Specialiștii, mai târziu, le-a identificat pe fiecare în parte în ședințele de terapie.
Cum au fost scoase la lumină cel 24 de „minți”?
Ți se pare că poate fi un truc? Nimeni nu poate contesta asta, dar atunci va trebui să punem argumentele pe masă, pentru ceea ce urmează.
🎭 Personalitățile se prezentau în timpul ședințelor de terapie. De fiecare dată când o altă parte din Billy vorbea, se prezenta, își schimba accentul (exemplu: britanic, iugoslav), postura, comportamentul, inclusiv vocea. Pentru multe dintre ele nu se găsea legătura cu adevăratul Billy – asta dacă cineva mai știa cine este el, cu adevărat. Dar toate au fost construite pe baza informațiilor pe care creierul lui le-a absorbit, în timp.
Au ieșit la suprafață copii, femei și bărbați. Având personalități culte, raționale, cu deprinderi artistice, cunoștințe vaste, violențe, homosexualitate – cea care a și dus la prinderea lui. Tânăra lesbiană, sensibilă, a fost cea care în secret a comis violurile.
🎨 Pe mine m-a surprins fiecare personalitate și parcă apăreau de nicăieri. Totodată m-a frapat complexitaea fiecărui personaj… de unde un britanic cult? OK, din cărți, dar totuși… De unde acea tânără lesbiană – subiectul e și acum tabu, dar atunci. Cum în mintea unui copil și mai apoi tânăr s-au format toate aceste caractere?
Primul caz declarat nevinovat pe motiv, de tulburare multiplă.
Asta nu a dus la eliberarea lui, ci la o altfel de sentință. Presa a bubuit la arestarea lui, iar în timpul procesului a fost pe prima pagină a ziarelor ca o știre de ultimă oră… constantă.
🎭 Psihiatrii au demonstrat că nu era conștient de faptele lui, cumulativ. Fiecare parte a lui, era un puzzle, pe care el nu îl mai putea reface… felul în care s-a pierdut în copilărie, a fost ireparabil.
De aici a urmat o viață în ospicii, sanatorii, teste peste teste, caz spectaculos de studiu sau o povară care nu se mai termină. O provocare în mai multe sensuri, minți și personalități.
În tot acest context, Billy nu mai exista, la fel ca în copilăria lui: el nu exista, ci felul în care ceilalți pot exploata cu bune sau neștiute intenții, ceea ce se putea din el.
Cine răspunde pentru fapte?
Familiile victimelor au încercat și ele zeci de stări. Ba chiar de aici a plecat întrebarea…
Ce e mai grav?
⁉ ~ Faptul că vinovatul e nevinovat?
⁉ ~ Că un om poate face mai mult decât știe cu adevărat că face?
⁉ ~ Unde se termină rațiunea și începe nebunia?
⁉ ~ Unde se termină responsabilitatea conștientă și de unde începe nebunia?
Cum reușești să privești aceste situații? Cu milă? Compasiune? Duritate?
Cum poate un om să comită crime grave, fără ca el însuși să fie real conștient și să nu se prefacă?
Cum îți protejezi mintea?
Cartea asta a lăsat în mine întrebări cu încărcătură mare. Am văzut toate documentarele înaintea cărții, dar a fost incomparabilă cartea. Mă opream, reciteam și din nou mă opream să gândesc.
Am început să mă gândesc la faptul că uneori vorbesc singură prin casă – o fi o altă minte a mea? Sigur e… cel puțin o nevoie.
Nu am devenit paranoică, doar am realizat că în spatele unor zicale, stau niște adevăruri pe care vrem sau nu să le recunoaștem.
Nu cred că boala scuză fapta, dar m-a făcut să mă gândesc de două ori când o persoană are reacții diferite la secundă. Să realizez că unii oameni nu se pot stăpâni și mintea lor e mai puternică decât ei… sau decât o altă minte.
Am cunoscut oameni buni, dar care sunt pradă dorinței de manipulare și alternează stările. Faptul că ești un om bun, nu scuză comportamentul. De asta mi-a adus aminte azi, Billy Milligan – copilul care nu putea să fugă de realitatea dură, decât imaginar… și a devenit un cutremur psihiatric. Iar pentru copilul din el, nevinovat, care nu a știut să facă față situației, îmi pare rău. A fost o lecție dublă, de bine și rău.
🎭 Și totuși, câte minți avem?
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊
📚Dacă vrei să intri în poveste și să citești ceva provocator, găsești cartea AICI.
