Merită citit Portret al artistului la tinerețe – James Joyce?
── .✦ Da.ᐟ
┃Titlu: Portret al artistului la tinerețe
┃Autor: James Joyce
┃Pagini: 298
┃Editură: Litera
┃Categorie: Modernism – Roman de formare
┃Pentru cine cred că se potrivește: Celor care nu caută ceva simplu
ᝰ.ᐟ O altfel de recenzie de carte.
„Portret al artistului la tinerețe” de James Joyce este un roman modernist și de formare, cu puternice accente autobiografice. E singurul de acest fel pe care l-am citit până acum. O carte care explorează gândurile, credința și transformarea unui tânăr aflat în căutarea rostului său.
Cartea începe așa:
A fost odată pe timpuri – și ce timpuri frumoase – o vacă mu-uu care venea pe drum, și vaca aceasta mu-uu care venea pe drum s-a-ntâlnit c-un băiețel drăgălaș pe care-l chema băiețelu’ tu-tu.
Povestea asta i-o spunea tata; tata se uita la el printr-o
bucată de sticlă; avea o față păroasă.
El era băiețelu’ tu-tu. Vaca mu-uu venea pe drumul unde locuia Betty Byrne: care vindea bomboane de lămâie.
🤔 Vă dați seama cam ce impact au avut asupra mea aceste prime rânduri din carte? Eram … o, Doamne!… și am avut un puseu de râs. I-am citit lui Mihai… nu pot să reproduc în cuvinte reacția lui. Delicios început, ce să mai. Ca la deserturi, prea dulce să îl mănânci.
Am continuat, deloc convinsă că alegerea lui Mihai din biblioteca noastră este una pe care să o parcurg până la capăt. Ce să mai, mă vedeam silabisind ca un începător fragmente din carte, care nu îmi vor spune nimic și luptându-mă cu a continua sau a schimba nu doar pagina, ci însăși cartea.
Doar pentru că a ales-o Mihai, am zis „hai să îi dau o șansă” – și bine am făcut.
Pagină după pagină, cartea mi-a solicitat atenția, într-un mod plăcut. O spun clar de la început, nu e o lectură superficială. Dacă cineva caută o lectura simplă – nu e asta! Dar categoric este de pus pe lista „de citit„, chiar dacă nu e acum momentul tău.
Stephen Dedalus, personajul principal este un alter ego, al scriitorului. Nu este o autobiografie, dar este axată pe o parte din tinerețea lui James Joyce. Am citit apoi că este una din primele scrieri moderne care aduc în prim plan conștiința. Este o scriere aparte, deosebită.
Practic, am urmărit creșterea unui copil, transformarea într-un adolescent și mai apoi, într-un tânăr care își caută rostul lui.
Dacă ai urmarit „The Crown”, atunci știi despre școala la care a fost Prințul Charles – eh, o vei găsi într-o etapă a copilăriei artistului la tinerețe. Veți surprinde trecerea lui și prin alte școli bune, prin care tatăl voia să îl poziționeze într-o societate bună, care să îi asigure un viitor.
Ce face cartea să fie diferită?
Faptul că am găsit nu doar acțiunile, ci gândurile din spate. Atunci când Stephen se duce să se spovedească, narațiunea este despre gândurile pe care le are până să facă acțiunea. Detaliază felul în care studiază ceea ce se întâmplă în jurul lui și ce gânduri îl străbat. Este mai mult despre introspecția de zi cu zi, nu despre acțiunea în sine.
Este narativul vieții tuturor, deoarece până la urmă, chiar și atunci când mergem la bancă, stând și așteptăndu-ne rândul, prin mintea noastră trec gânduri: doamna aceea de la rând pare tristă/veselă/blândă. În astfel de situații cotidiene, eu cel puțin, încep să fac supoziții, involuntar. Creierul meu începe să creeze portretul din spatele scenei vizuale și să analizeze, cu alte cuvinte, creierul nostru produce gânduri, nu?
✎ᝰ Portretul artistului la tinerețe le expune, prin prisma lui Stephen, dar totul este natural și are un fir pe care eu l-am regăsit ca fiind real. Și acum mă întreb: faci și tu supoziții sau proiectezi în propriile gânduri ceea ce vezi?
Ce mi-a rămas în minte?
Copilul care înțelege că tatăl are probleme finaciare, motiv pentru care e transferat la o altă școală. Gândurile lui sunt redate de ceea ce observă în casă, în familie.
🔎 De exemplu, cum observă copilul diferențele atunci când adulții nu le spun cu voce tare? Păi, prin lucruri simple, cum ar fi un lighean ciobit și reparat, care în trecut era schimbat, prin faptul că până acum se cumpărau anumite lucruri, iar acum nu se mai întâmplă. Lucruri la care uneori adultul se gândește, alteori, nu, pentru că fiecare observă altceva, inclusiv felul în care stăm sau privim ne arată stresul sau gândurile.
✎ᝰ Poveștile din mintea lui, atunci când se plimba pe străzi, sunt atât de „ale tuturor”, încât mi se părea o voce a oamenilor care ies la plimbare ca să își relaxeze mintea și să ia o gură de aer.
Credința lui, religia și transformarea – a fost o luptă de ani de zile, în care a crezut cu tărie și asta l-a ajutat, iar mai apoi, începând să își pună întrebări, după ce fusese la un pas de a se dedica preoției, l-a făcut să privească din alte perspective.
Sunt multe reflexii ale minții, prin care, cred că trecem cu toții, într-un fel sau altul. Partea frumoasă este că nimic nu induce tristețe, doar conștiință, realitate, rațiune, sub un umor fin și care mi-a așternut zâmbetul pe buze de-a lungul lecturii.
Pentru mine, cea mai mare reacție a venit atunci când el s-a simțit mai puternic prin credință, pentru că acolo m-am regăsit eu. Ce mi-a plăcut este că felul în care o face nu este intruziv, ci lasă liber arbitru fiecărui gând. Dar m-a reîntors în copilărie și la sutele de întrebări care îmi treceau prin minte, în funcție de etapa în care mă aflam.
Și m-a adus înapoi în prezent, la final, conștientă fiind că avem cu toții aceste mii de gânduri – spuse sau nu.
Da! Este o carte interesantă de care m-am bucurat până la final. Recomandată celor care vor să citească nu doar o poveste, ci o minte în formare – așa cum poate fi a ta, a mea, a fiecăruia dintre noi.
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊
