
Ciudat. Nu mai țin minte prima carte pe care am deschis-o sau cea care m-a convins. Nu mai țin minte nici toate cărțile pe care le-am citit, dar știu câteva care m-au făcut să nu mă opresc… Voi povesti despre ele pe rând și nu numai.
📖 Povestea mea printre cărți? A început cu mulți ani în urmă. Am căutat de multe ori mai mult decât o simplă recenzie ca să fac o alegere și de cele mai multe ori am ajuns în librarie răsfoind ca să iau o decizie.
Mi-am dorit un loc din care să mă inspir pentru o viitoare experiență. Așa am făcut acest spațiu virtual. Pentru a împărtăși prin cuvinte nu doar o recenzie, ci experiența în sine. Un loc în care recenziile să nu fie doar tehnice, ci să transmită emoția unei cărți.
🔎 Cine sunt eu? Nu o cititoare cufundată în fiecare carte. Nu citesc chiar tot ce prind… Şi am nevoie să primesc acel je ne sais quoi – să rămân acolo.
Undeva prin adolescență am început să descopăr cititul. Uneori m-am refugiat în asta. Am trăit fiecare poveste și citind am învățat să învăț. Să „văd” locuri în care nu am ajuns niciodată… sau când am ajuns, le-am recunoscut. Sunt uneori boemă. Poate prea boemă. Râd. Sunt vulcanică. Sunt atrasă de paranormal – pentru cei care își amintesc ziarul. Ezoterism. Previziuni. Astrologie. Psihologie. Îmi place să cunosc. Credința este esențială pentru mine. Cred. Nu cercetez. Sunt Săgetător. Sunt Adelina.
❓ De ce acest blog? Pentru că in ultima perioada am încercat să găsesc recenzii care să ma ducă in poveste. Să știu dacă merită să cumpăr cartea! Nu am găsit. Recenziile de site nu sunt ceea ce caut eu. Așa a apărut acest blog. Poate nu sunt singura care vrea o altfel de recenzie. Totodată, uit. Ce? Păi…ce citesc. Râd din nou. Da. Uit ce am citit și trebuie să răsfoiesc pentru a-mi aminti. Am zis că va fi perfect. Caut aici. Aici vei găsi povestea – dar fără spoiler, însă vei mai găsi și ce am simțit eu citind cartea.
Voi accepta provocări – în limita deadline-ului acceptabil pentru mine, iar dacă TU ai citit ceva și vrei să împărtășești cu mine – trimite-mi recenzia ta. Dacă vei dori, o publicăm pe blog. Îmi place să împartașesc idei și să primesc.
„O carte, o poveste” e locul în care recenziile nu sunt doar păreri.
