Mă trezesc ca să stau
…și asta nu e o glumă sau o metaforă. Pur și simplu, îmi place să mă trezesc devreme ca să am timp să stau.
Așa mi se distribuie mie energia. Dimineața staaau așa să îmi treacă vremea, ca la castraveți. Cu o condiție, să fie dimineața dimineață, nu să înceapă la ora 11. Dacă se întâmplă să fi acumulat oboseală, psihică în ultima vreme și, să dorm până la 10:00, s-a terminat. Sunt supărată, mi se pare că e gata ziua, că eu dacă stau o oră-două să îmi treacă „dimineața”, ajung la orele prânzului și nu mai îmi place de loc ideea.
Mie îmi trebuie timp rămas pentru restul zilei.
Așadar diminețile mele perfecte sunt când mă trezesc la 7:00 sau până în 8:00 ca să pot savura cafeaua în pace și liniște. După care, fac ce am de făcut și vedem ce mai aduce ziua. Bineînțeles în diminețile libere.
Dar nu se știe niciodată ce aduce viața și se îmbină utilul cu plăcutul.
Singura problemă este că Mihai e activ în prima parte a zilei și când îl văd robotind în jurul meu îmi vine să îl imobilizez. Regula de azi îmi spune că e bine să înțeleg faptul că noi funcționăm diferit. Noi oamenii, în general și noi fiecare în parte, în funcție de zile sau momente.
Diminețile mele uzuale, cele în care merg la muncă, sunt adaptate: mă trezesc, mă pregătesc și merg la muncă, iar cafeaua se întâmplă acolo. Nu o oră, dar e prima activitate a zilei.
Nu pierd vremea acasă și nu beau o gură de cafea în timp ce mă pregătesc, nu funcționez așa. Lucrurile trebuie să se întâmple și să ajung la primul obiectiv, aparatul de cafea din bucătăria de la muncă.
Chiar și atunci când nu lucram de la birou și eram în agenție, pe terasă sau în casino, mergeam mai repede cu o oră, ca să îmi beau cafeaua liniștită, să preiau tura și să încep gata pregătită. Am întârziat de puține ori la muncă, iar la mine întârziat însemnă să ratez acea sesiune de cafea înainte de muncă. Acele zile au fost tare neprietenoase.
Distribuirea energiei
Dacă sunt acasă, activitățile de după cafea sunt neîntrerupte. Odată ce am început să fac ceva, nu suport să mă întrerup, mă apuc și nu mă prea opresc până când termin. Nu fac pauze peste pauze. Practic îmi distribui bateria în calupuri.
Dacă fac pauze, înseamnă că e ceva ce durează multe ore și mai iau câte una la două-trei ore. În rest, energia mea se duce pe acea acțiune.
Practic, la pornire stau mai prost, dar apoi, merg cât mă ține rezervorul. Așa am fost de copil. Așa funcționez și la muncă. Sunt multi-tasking, dar nu mi se pare o metodă eficientă, decât dacă situația o cere. Sunt distributivă și cu asta sunt mulțumită, dar sunt doar dacă vreau. Dacă îmi doresc să ignor ce e în jurul meu, pot să o fac fără probleme.
Practic, realizez că nu doar energia fiecărei persoane este diferită, dar și cea proprie este dozată diferit și cel mai eficient mod este să acceptăm asta.
Am crescut la sat, unde oamenii încep diferite activități foarte devreme, nu pentru că e imperios necesar, ci de multe ori să o ia înaintea vecinului. Erau perioadele de pus în grădină sau de grădinărit, așa, în general. Ei, în perioadele călduroase, toată lumea încerca să se apuce cât mai devreme pentru a termina ce era de făcut înainte să fie soarele în vârful cerului, deoarece devenea prea cald. Astea sunt situații clare de organizare în funcție de factori externi.
Doar că mai există variantele în care oamenii fac „concurs”. Hai să luăm drept exemplu măturatul curții. De nicăieri apare un vecin mai harnic și te surpinde la 10:00 măturând curtea: „Abia acum te-ai apucat? Eu am terminat deja ambele curți și am mai făcut și X.”. Așa, și? Cred că cel mai bun răspuns ar fi: „Ce bine, pune atunci mâna și mă ajută și pe mine!”
Pentru că în cultura noastră cred că e să facem, să fim mai „harnici” ca celălalt. Păi dacă ajungem la același rezultat, doar că eu funcționez mai bine la 13:00 și tu la 5:00, unde e problema? Noi tot atâtea ore alocăm, dar pe orare diferite.
Doar că, încă mă simt prost că a făcut celălalt și eu nu, că nu mă mișc la fel care a făcut mai devreme, mai repede… nici nu iau în calcul că altcineva a făcut mai târziu. Nu mă mai deranjează la fel ca în urmă cu ceva ani, dar mă educ să accept aceste diferențe și că judecata celuilalt e a lui. Mai important, judecata mea față de mine. Asta cred că e de fapt esența.
Cred că problema apare când ne luptăm cu aceste cicluri, încercăm să funcționăm constant la același nivel și ne comparăm cu ritmul altora ca să ne oferim validare sau din contră, să ne auto blamăm. De foarte multe ori, nu este despre lene. Este despre funcționalitatea fiecăruia.
Creativitatea
Aici, a doua parte a zilei, chiar spre seară este punctul meu forte. Noaptea îmi vin idei, pot să creez, să gândesc mai limpede. Se întâmplă ceva cu mine și mintea mea e mai limpede și mai creativă.
De multe ori în prima parte a zilei mă chinui cu diverse idei, iar seara vin de nicăieri.
Este tot o dozare subconștientă a energiei, iar secretul productivității este să reușesc pe cât posibil să fructific felul meu de a fi. Evident că nu vreau să muncesc noaptea, dar îmi notez ideile și lucruri care îmi vin seara, ca a doua zi sau când am nevoie, să le fructific în prima parte a zilei.
Nu e vorba doar despre noapte. În general perioadele mele de creație nu sunt la fel. Mai ales că partea asta este un segment principal pentru mine și la locul de muncă. Am momente când fac o procedură în trei-patru ore și zile când îmi ia o zi. Evident că depinde și de complexitate, dar uneori scriu bine, repede și mult, iar alteori, am nevoie să străbat Google-ul în lung și-n lat ca să îmi pornească inspirația.
Am avut momente când mă supăram pe treaba asta. Acum, îmi dau seama că sunt normale, sunt umane și că așa funcționează bateria proprie. Nu pot sta la curent 24/24.
Nu trebuie să fim constanți în energie. Trebuie să fim conștienți de ritmul nostru, pentru că uneori lupta cea mai obositoare nu este cu lumea din jur. Este cu propriul nostru ritm.
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊
OcarteOpoveste 