Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025.

Japonia. Anul 1600.

O perioadă în care tehnologia mondială se rezuma la busolă (pentru a stabili direcția), compas și timp (pentru a măsura distanțele) și matematică, pentru conversia rezultatului, în unități de măsurare a distanțelor.

La ce se foloseau? Pentru a cârmui corăbiile, la bordul cărora exista un astrolab cu ajutorul căruia se măsura altitudinea Soarelui sau a stelelor și se calcula latitudinea. Un fel de navigație pentru deplasarea pe apă, care de altfel era și singurul mijloc de transport pentru a traversa ape mari.

Fiecare navă sau corabie, își avea propriul comandant, care își nota locurile prin care ajungea, ca să își extindă propria hartă. Așa s-au descoperit popoarele între ele, mai ales cele îndepărtate.

În acele vremuri, cu ajutorul orientării și a informațiilor culese de la alți navigatori, o navă englezească, este una dintre primele care debarcă pe niște insule despre care mai mult s-a auzit decât au fost văzute de europeni și anume: „Japoniile”.

Vorbim despre olandezi, portughezi, englezi, spanioli, care ca orice alți europeni, erau crescuți în mizerie, considerând că spălatul prea des ne îmbolnăvește și că aerisirea caselor, aduce boala înăuntru.

Echipajul navei ajunse în Japonia, unde descoperă o limbă total necunoscută lor și evident, nemaiauzită. Chiar și ei, veniți din țări diferite, pentru a forma un echipaj, era necesar să cunoască o limbă comună, care la acea vreme era: engleza sau portugheza. Și uneori latina… dar asta era deja pentru cei care au avut parte de o educație mai aleasă.

Părintele Alvito

Și acum… ajunși în mijlocul unor ciudați și mai ales… spălați, căpitanul navei, descoperă o persoană care are aproximativ același miros ca și ei… Părintele Alvito.

Un iezuit portughez, educat, diplomat, poliglot și extrem de inteligent. Acesta a reușit să învețe japoneza la perfecție, motiv pentru care, are o poziție oficială în Misiunea Iezuită din Japonia, aflată sub protecția Bisericii Catolice.

Abilitățile lui poliglote, îl transformă într-un Mobility, al cărții lui Clavell.

Părintele Alvito, are în jurul anilor 1600, capacitatea de a traduce în timp ce vorbești. Și acesta este un lucru senzațional, care face din el traducătorul impecabil pentru cei care au nevoie de ajutorul lui. Prin această abilitate, devine indispensabil celor mai influenți oameni ai țării.

Faptul că traducea în timpul în care interlocutorul vorbește, îl face să fie considerat transparent, deoarece nu deformează propozițiile și nu reconstruiește frazele. Pe lângă asta, reușește să replice tonul, deoarece el aude ce spui și înțelege ce vrei să spui. Astfel, face o adaptare a limbajului în timp real, pentru că o traducere poate fi făcută ușor, însă adaptarea este o altă componentă a comunicării. Părintele Alvito, le îmbină fluent, pe amândouă.

Practic, reușește să transmită mesaje curate, clare și fără bariere lingvistice, iar mesajul celui care vorbește, nu se pierde pe drum.

Azi, cunoaștem rigoarea japoneză care a creat, în esență, un popor extrem de educat. Pe atunci, era mai mult decât atât. Orice greșeală sau jignire adusă unui alt om, pe nedrept, ar fi adus un seppuku pe cinste unui samurai sau o decapitare rapidă pentru străini, dacă exista și intenție.

Dar de unde să știe lucrurile acestea, Blackthorne, capitanul navei proaspăt ancorată la malul Japoniei? În lumea din care vine el, insulta și violența reprezentau o formă de putere.

În prima întâlnire a lui, cu Toranaga (al doilea om ca putere, în Japonia), Blackthorne îi face mincinoși pe portughezi și catolici, avari după putere și aur, oameni în care să nu ai încredere. Aceste cuvinte au fost spuse cu nervi și furie vizibilă, fapt observat de japonezi, care erau deja pregătiți să îl decapiteze.

Părintele Alvito, catolic și portughez, traduce instant cuvintele lui în faptul că națiunile catolice sunt foarte puternice și își extind influența și că ar fi necesar ca japonezii să fie mai atenți la interesele lor, pentru că uneori acestea depășesc granițele credinței.

Traducerea neadaptată la limbajul japonez, ar fi adus instant moartea lui Blackthorne, în anul 1600. Când japonezii cunoșteau doar rigorile lor și nu aveau acces la alte popoare, acest comportament era letal.

De la traducător, la monopolul portughez

Participarea la toate discuțiile importante, în special cele care asigură comerțul dintre China și Japonia, îi oferă lui Alvito un acces nemărginit la informații care îl transformă într-un almanah politic și al mediului de afaceri al vremii.

Informațiile lui ajung în inima catolicismului european și transformă totul într-o putere geopolitică.

De-a lungul istoriei, Alvito, este o persoană pe care unii dintre noi, nici nu am întâlnit-o. Și cu toate că am evoluat în multe sensuri, că busola e acum digitală, că ne deplasăm oriunde și oricând fără hărți fizice și astrolabul e pe touchscreen, atunci când în fața noastră e un vorbitor de limbă „ciudată” sau străină pentru noi, chiar și digitalizarea traduce după ce facem pauza în vorbire și apăsăm „translate”.

Lumea veche, lumea nouă

În noua lume, viața în multinaționale ne aduce colaborări interne și totuși „externe”. Pentru că scrisorile trimise cu porumbelul voiajor s-au transformat în call-uri pe Teams, cu colegi din alte țări. Și chiar dacă engleza e musai să o știm, unele conversații ne pot pune în dificultate.

Apoi, chiar dacă ne descurcăm cu asta, corăbiile au devenit avioane, care ne duc în altă țară în doar câteva ore. Iar dacă ai noștri colegi din sediul acelei țări știu engleza și suntem salvați, cetățenii țării respective, nu au obligația să vorbească engleza când intri să iei ceva din magazin. Și te trezești într-o țară cu o limbă total necunoscută ție, unde bariera de limbaj te face să îți antrenezi bine mâinile ca să reușești să îți faci interlocutorul să te înțeleagă.

Și pentru că tot vorbim despre asta… să vă spun cum la peste 400 de ani de la Shogun, dacă nu știm limba, devenim și noi un fel de Blackthorne al anului 2025.

În vară, compania la care lucrez, a organizat o tombolă cu bilete la Campionatul European de fotbal U21 , din Slovacia. Plecare în grup, toată lumea fericită. Se ajunge la hotel.

Eu nu am fost, dar noi, cei rămași la muncă, ne interesam dacă ne-au ajuns colegii la destinație. Aflăm că sunt în drum spre cazare.

Ieșim în pauză, când vine o colegă: „Cristinei i s-a furat bagajul! Din fața hotelului. Avea și laptopul de muncă în bagaj!”

Vă dați seama că ziua avea un subiect de dezbătut, atât pentru noi, cei rămași acasă, cât și pentru cei din Slovacia.

Aflăm la scurt timp că norocul le-a stat într-un coleg care știa slovacă, pentru că niciun polițist nu știa engleză și nici recepționera. Când a ajuns el la hotel, și-a găsit colegii, cu Poliția în fața recepției, vorbind unii peste alții și făcând un soi de pantomimă, de bună calitate.

După ce s-a dezmeticit și el puțin și a reușit să înțeleagă în amalgamul de cuvinte ce vor toți să spună, i-a poftit să păstreze un moment de liniște pentru a reuși să traducă polițiștilor, firul evenimentelor. Altfel, cred că încă sufereau cu toții de febră musculară.

Daaaar… Robochat, a creat un Alvito digitalizat, cu noul său nume: Mobility. Pentru care a fi poliglot, înseamnă nu o limbă, două… zece, ci 77 și 133 de dialecte. Cam 20 de Alvito, într-unul singur, sub forma unui asistent virtual, la îndemână, pe care nu trebuie să îl aștepți să ajungă de la aeroport.

Și dacă ei ar fi avut aplicația, ar fi avut și traducere instantanee… iar așa, poate reușeau să găsească și bagajul, care s-a pierdut în mulțimea orașului, până să reușească să se înțeleagă pe limbi diferite.

Sursa: Robochat

Îmi dau seama că Mobility ar fi făcut diferența, inclusiv pentru hotel. Un translator vocal modern, creat de echipa Robochat, ar fi fost mană cerească în situațiile pe care în acea perioadă, cu siguranță, toți hotelierii, le-au întâlnit. Mai ales că orașul era împânzit de turiști din foarte multe țări.

Privind la situația de atunci, acum am înțeles cât de ușor ar fi putut un detaliu să schimbe totul în acea conversație.

Alvito, diplomatul

Și îmi dau seama că nu e doar atât! Pentru că Alvito, prin participarea lui la diverse conversații importante, aduna informații, pe care apoi le punea cap la cap, astfel încât să creeze strategii de comerț care să-i mențină puterea și să îl facă indispensabil în lumea Japoniilor.

Dar asta funcționa doar până într-un punct, deoarece dacă l-am fi responsabilizat pe Alvito cu informațiile din alte 20 de țări, ar fi ajuns suprasolicitat sau pur și simplu nu ar fi făcut față contextului, nici fizic și nici psihic. Și asta mi-a adus aminte de filmul Limitless, care m-a făcut să înțeleg cum mintea are niște limite anatomice, care nu pot fi depășite natural, pentru că nu suntem construiți așa.

Aici intervine RoboChat, care are capacitatea de a capta informație, mult peste capacitatea umană și care poate livra ceea ce omul nu poate, prin natura lui. Și după ce am testat RoboChat, am înțeles că un singur produs oferă mai multe opțiuni. De la abonarea la newsletter, la preluarea comenzilor foarte rapid.

Practic, RoboChat este un Alvito digital de a doua generație. Stă de veghe pe site și răspunde instant la întrebări, traduce nevoile vizitatorilor în soluții și face legătura dintre oameni și informație fără să obosească. El nu doar răspunde, ci ajută la dobândirea și păstrarea clienților.

Cu toate acestea, rolul tehnologiei nu este să îl înlocuiască pe Alvito, ci să îl multiplice, pentru ca el să poată gestiona, din spate, structura informațiilor, să dea comenzile, iar AI-ul să faciliteze lucruri pentru ca timpul să ne rămână nouă, oamenilor. Cred că ne ajută să nu ne epuizăm. Pentru că în final, AI-ul e făcut de om, nu omul de AI.

Și această poveste, m-a făcut să reflectez la un gând:

Alvito a salvat vieți într-o lume mult prea departe de epoca internetului.
Dar Mobility salvează conversații și elimină bariere într-o lume prea grăbită pentru a mai asculta și aștepta, uneori.

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025.
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊