Locul gol de lângă mine…

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025.

O ușă mare și dublă, din lemn, se deschide cu un scărțăit ușor… Un singur pas și ai intrat. Cupole înalte și rotunjite, încadrează mai multe intrări ce se așează perfect simetric pe holul lung. Fiecare boltă are alte uși duble sculptate de mâini iscusite în stiluri diferite. Candelabre mari își lasă brațele în fața fiecărei bolte și luminează intrarea.

Cu pași mici și ochii plini de curiozitate, străbați încet culoarul ce s-a deschis în fața ta. Atingi lemnul cu mâinile tale și parcurgi fiecare text așezat pe fiecare ușă. Pe măsură ce înaintezi, ușile se deschid, iar în spatele lor găsești o altă lume a cărților.

📜Tocmai ai ajuns în Biblioteca Universului și ai deschis prima ușă:

Antichitatea

O lumină ce pătrunde prin centrul tavanului, deschide în fața ta coloane masive ce se sprijină în mozaicuri imprimate cu zei și scene din lupte antice. Zidurile de marmură au nișe semicirculare, pe care stau manuscrise vechi, într-o simplitate absolută și rece a timpului de mult apus.

Perfecțiunea spațiului te face să crezi că aceea nu e o construcție, ci un bloc imens de marmură și mozaic, sculptat de mâinile zeilor.

Iliada și Odisea plutesc în scrieri vechi, caligrafice și te lasă să pătrunzi în ceea ce înseamnă începutul a ceea ce azi numim „logică”… și te întrebi de unde atâta cunoaștere.

Împingi ușor o altă ușă și se deschide…

Evul mediu

🕯️Lumânări lungi, picurând ceară pe suporturi de fier se oglindesc în vitraliile colorate în roșu și albastru, încadrate în ferestre înguste și înalte.

Simți că în acea atmosferă solemnă e nevoie să te miști cu grijă, ca să nu tulburi tăcerea ce stă așezată pe băncuțele groase. Te așezi și tu. Și iei în mână pergamentele grele, legate cu sfori.

Pereții acoperiți în tapiserii cu animale fantastice și cavaleri, se termină în bolte cu arcade înalte, pe care se mișcă umbrele formate de flacăra lumânărilor.

Pe sulurile prinse în piele groasă, se lasă parcursă în ritm solemn influența creștinătății, alături de viețile sfinților sau lupta dintre bine și rău.

Prin atmosfera mistică, atingi următoarea ușă…

Renașterea

Și te înconjoară evoluția ca și când ai fi trăit atunci, descoperind o altă față a lumii.

⟟🗺️Pe un birou stau așezate: un glob pământesc, un compas și hărți vechi uitate de cei ce par să fi descoperit lumea în care trăim și inteligența umană. Descoperi în scris, explorări geografice ale vremii.

Pe mesele de studiu, găsești volume de cărți legate frumos în culori calde. Cutii cu pergament și vase de lut cu fructe, împodobesc camera luminată deja prin ferestre mari, prinse în rame sculptate de lemn.

Prin scrierile clare și cu litere frumoase găsești povești despre oameni, cunoaștere, umor fin, o mai mare lejeritate în exprimare și chiar primele romane moderne.

Ridici capul și pe ușa mare din fața ta, scrie…

Clasicismul

O bibliotecă de-o simetrie impecabilă, completată de sunetul unui pendul ce bate ritmat și matematic.

Cărțile sunt perfect ordonate pe mărimi și culori. E o plăcere să le privești așezat pe scaunele drepte și simple, din lemn. Pe coperțile lor curg titluri ale marilor dramaturgi, precum Molière, care te trec prin focul moralității. Lupta dintre bine și rău, e scoasă în față prin pasiune și datorie.

Așa, încet… te apropii de…

Barocul literar

Și parcă Regele Soare te însoțește prin miniatura Versailles-ului. Tablouri prinse în rame aurite, luminate prin ferestre încadrate în draperii grele de catifea roșie sau verde închis. Oglinzile venețiene, multiplică lumina ce scânteiază în candelabrele mari și pline de cristale.

⚜ Pe rafturi, stau cărți în coperți de aur și gravuri încărcate.

Răsfoiești paginile ornate ale volumelor sofisticate în care metaforele sunt la fel de ample. Toate prinse în teme precum moartea, conflictele sufletești sau emoțiile duse la extrem. Trăiri efemere ce trec prin gândurile scriitorilor, sunt așternute cu patos în contraste puternice ale filozofiei vieții.

Iluminismul

Te împresoară în următoarea cameră prin simplitatea lui cu pereți albi. Lămpi cu lumină caldă, îți deschid calea spre multe cărți de aceeași formă și fără ornamente. Contrastul e puternic și liniștitor.

O lume a ideilor clare. O lecție a optimismului intelectual, înscris în broșuri cu diagrame, enciclopedii, logică, filozofie și-o limpezime a minții strălucitoare. Progresul și știința, alături de libertatea gândirii și începurile libertății omului. Dar și critici ale monarhiei și religiei.

De aici, un singur pas te duce să descoperi…

Romantismul

Prin ferestrele largi, zărești natura în cele mai frumoase forme. Cărți care au coperți catifelate, închise la culoare, vibrează de furie și pasiune, vis și melancolie. Idealismul te înconjoară cu tremurul romanticilor incurabili.

🎼În colț, pe un pian, zărești note împrăștiate ce așteptau să se așeze pe un portativ imaginar, urmare a unor tragice iubiri, trăite de eroi singuratici.

Iar trăirile intense, te împing în liniștea ce îmbracă…

Realismul

Ferestrele de data aceasta, te lasă să privești spre lumea reală, de afară. Romane groase, cu descrieri minuțioase, scot la suprafață simțul analitic și obiectivitatea scriitorului.

Totul, într-un spațiu aerisit, cu mobilă simplă, fără ornamente. Dar care păstrează note de autori, jurnale, erate, dosare ordonate și bine documentate, cu o luciditate exemplară.

Societatea îți trece prin față ca o rolă de film a clasei mijlocii, lumea ce intră în procesul de industrializare și tipare de ipocrizie socială a la Caragiale.

Și de aici, începe…

Naturalismul

Stil industrial, cu lumină rece. Simplitate, dar fără estetica frumosului sau a curatului. E un loc cu aer ușor îmbâcsit.

De aici se dezvoltă subiectele științifico-umane, biologia, anatomia, mediul într-o atmosferă a faptelor concrete. Un laborator al datelor ce te vor face să simți experimentul social.

Și simți că e timpul să treci în următoarea bibliotecă, unde găsești…

Modernismul

Relaxarea e la ea acasă, într-un spațiu în care estetica nu e o prioritate, ci o dezordine organizată.

Rafturile cărților sunt asimetrice. De pereți stau sprijinite mari oglinzi care distorsionează. Pentru că realitatea nu e întotdeauna așa cum crezi că o vezi.

🕰️Timpul… e un concept abordat în mai multe feluri, de aceea încerci să îl înțelegi altfel privind la ceasurile fără limbi, ce dorm de ani fără să măsoare ce-a fost și cât a mai rămas.

Te relaxezi totuși… Spațiul acesta poetic și de introspecție te invită să privești lumea altfel, iar lumina difuză care aruncă umbre jucăușe în încăpere, îți lasă și mintea să înțeleagă simbolistica. Să își găsească un flux al propriei conștiințe.

Apoi, deschizi ușa pe care scrie…

Avangardă

Impactul contrastelor de alb, negru și roșu te oprește să privești spre mobilierul geometric. Camera e plină de cărți aruncate, rupte și ziare cu articole decupate.

Un perete cu țevi aranjate fără un scop, sprijină o scară metalică pe care o poți folosi doar ca să urci să citești notele scrise sus pe pereți.

Absurdul, domnește încăperea.
Neconvenționalul respiră prin toți porii fiecărei pagini.

Așezi o carte și te întorci spre ușa pe care găsești…

Postmodernismul

🪞Oglinda din tavan te face să simți că deasupra ta se oglindește ceea ce nu vezi de jos, în tine. Un televizor vechi rulează momente aleatorii, fără legătură între ele. Pe rafturi în tot felul de forme neobișnuite, cărțile devin mai jucăușe, auto-ironice și scrise în dublu sens.

Sufli ușor de praf, ca pe un praf magic, o copertă pe care scrie Don Quijote. Și înțelegi altfel parodia. Și textele scrise în baza altor texte pe același subiect. O epocă a rescrierilor și reinterpretărilor de texte. O luptă între realitate și ficțiune.

Și simți că e timpul să te apropii de ceea ce înseamnă…

Literatură contemporană

Lumina naturală îmbracă toată încăperea spațioasă și minimalistă, dar elegantă.

O plantă frumoasă stă așezată în colț. O canapea te așteaptă cu o pătură dezordonat aranjată. La capătul ei, o măsuță cu o ceașcă aburind și un laptop pe care poți căuta și nota tot ceea ce te-a impresionat în călătoria din Biblioteca Universului. Te așezi pe scaunul comod din fața ei. Te cufunzi și simți liniștea călătoriei tale.

Privești cărțile cu design modern, simplu și curat. Pastel. Idei profunde. Și îți dai seama cum am ajuns să scriem azi despre vulnerabilitate, autenticitatea individului, traumă și vindecare… pentru că lumea literară, până să ajungă aici, a trecut prin multe trăiri. Un tumult de sentimente ce au invadat lumea în evoluția ei… ca să ajungem la simplitatea complexă a momentului de azi.

Conștientizezi. Și simți cum sufletul se așează. Și ca o revelație, se arată o poartă mare spre…

Cartea care nu există încă

Simți cum vibrezi și inima bate mai puternic. Te ridici și te apropii.

Cu litere căzute din praf sclipitor ca prin magie, se deslușește în fața ta titlul:

Sunt eu, din viitor.

La primul pas făcut în lume eram acolo. Ca o energie blândă, dar matură. Unii mă numesc destin.

Și m-am privit pe mine, venind pe lume. Un suflet mare, într-un corp gingaș… atât de mic. Și mi-am șoptit eu mie:

Sunt aici și voi fi partenerul tău de drum, la fiecare pas al vieții. Tu nu vei ști, dar eu voi fi acolo.

…

Și peste ani, eram în gimnaziu. Așezată în prima bancă, singură, pentru că nu aveam coleg de bancă. Locul de la perete era mereu gol.

Acum era pauza mare, dar nu voiam să ies. Priveam spre tabla neagră, iar focul se auzea în teracota veche. Mă simțeam umilită. Marginalizată. Insuficientă.

Și gândurile au început să curgă… voiam să treacă timpul, să scap de acolo, să schimb anturajul. O voce blândă, parcă din interiorul meu a început să îmi vorbească:

── Știi, în viață vei mai întâlni aceste momente.
── Adică voi fi mereu nedorită?

── Nu. Vei fi. Doar va mai dura puțin până vei înțelege.
── Dar nu vreau să știu asta. Visez să am o viață frumoasă, cu oameni care mă apreciază.

── Dar tu? Tu te apreciezi?
── Sigur. Eu știu că sunt deșteaptă. Și am un suflet bun și mare.

── Perfect. Urmează să se termine pauza. Dar vreau să știi că ceea ce crezi și simți despre tine, trebuie să așezi și în postura ta. Șterge-ți lacrimile. Ridică bărbia. Stai dreaptă, cu bunătate. Zâmbește.
── Cui?

── Ție. E un moment care va trece. Uite-mă. Sunt aici cu tine. Sunt bine. Acum am alături oameni care mă iubesc, iar cei care nu mă vor… e treaba lor. Ei știu ce pierd. Până vei înțelege asta, va mai dura puțin. Aș vrea să pot să șterg totul cu buretele, așa cum ai șters tu tabla, dar ceea ce știu azi, va trebui să trăiești tu, ca să fii eu.
── Dar cine ești? Nu ești doar gândul meu?

── Nu, draga mea. Sunt tu din viitor. Vezi locul acesta gol de lângă tine?
── Da.

── E al meu. Sunt aici în fiecare clipă. Alături de tine.
── Adică tu ai fost deja odată aici? Pe locul meu?

── Da, am fost. Și în locul meu era un alt eu, din viitor. Care nu-ți schimbă viața, ci îți vorbește în gând, te însoțește în alegerile tale. Alții spun că e conștiință sau intuiție. Alții îi spun „deja vu”, dar eu… sunt tu. Mai matură, mai înțeleaptă. Sunt sufletul tău… din viitor.

Și atunci am înțeles toate momentele din copilăria de până la acel punct. Și am simțit energia mea, din viitor. Nu mai era copil. Era o femeie frumoasă, cu ochii mari. Deschiși de timpul dintre eu copil și ea din viitor. Acela a fost începutul unei femei ce va supraviețui un timp, pentru ca apoi să devină ea, mai înțeleaptă.

S-a arătat mie în acea bancă de școală, pentru că știa greul care va veni. Știa că pentru ce urma, aveam nevoie să mă găsesc pe mine. Nu mi-a spus ce urma, dar am descoperit în timp.

Am reușit atunci să mă aud, ca să mă pot sprijini pe mine. Ca să prind curaj. Să ridic capul. Să stau dreaptă.

Colegii mei, când au intrat în clasă, m-au găsit altfel. Mai nepăsătoare. Dar de fapt eram mai încrezătoare în mine, în ceea ce sunt și ceea ce urma să devin.

Mesaj către tine, cititorule:
care e momentul în care tu te-ai dus la tine în trecut, ca să fii martor din viitor?

Am zâmbit. Și am așteptat să înceapă următoarea oră. Profesoara a intrat în clasă și a început să scrie cu cretă albă, pe tabla neagră…

Privesc acum din locul care pare gol, de la perete și văd cum a început călătoria mea cu mine, cea de azi:

___________________________________________________
CAPITOLUL I
………………………………………………………….

Aceasta ar fi prima pagină din cartea mea, care nu există … încă.

Dar dacă ar fi, ai găsi-o într-o altă cameră a Bibliotecii Universului, la Editura NICULESCU, pentru că această editură era acolo, cu o carte școlară, pe banca în care m-am întâlnit cu viitoarea eu. O poveste din acea zi, care continuă în viitor, cu editura care m-a însoțit cultural și educativ.

Un roman care merge pe șinele vieții mele reale, dar care aduce în fiecare punct perspectiva dezvoltată a celei ce sunt în viitor. Un roman care poate merge mai departe, cu prezentul de acum, în care pot să fac un pas în spate și să îmi aud viitorul care mă sprijină. Cel mai important sprijin din viață. Cel propriu. Venit în interior, dar fiind ceva din exterior. Camaradul care nu te părăsește niciodată. Care are doar intenții bune. Ca tu să fii versiunea mai bună a lui. Sufletul tău.

Dacă aș fi avut parte de această carte în adolescență, când am început să cunosc ceea ce azi numim bullying sau când nu am înțeles de unde vine marginalizarea, cred că lecția ar fi fost mai scurtă. Nu ar schimba destinul, pentru că el te însoțește, dar potecile poate erau mai scurte.

Singurătatea de la vârste fragede ar putea să pară doar o selecție naturală a oamenilor care merită să îți fie alături. Și singurătatea e bună uneori. Dacă e un timp de tranziție sau al tău cu tine. Îți aduce idei și perspective proprii, originale. Dar care arată că acel „nu e nimeni cu mine„, devine „eu sunt cu mine„. Necondiționat. Nu un prieten imaginar, ci un martor care retrăiește altfel, etapele vieții lui.

Mă gândesc la cartea mea, ca la un concept care ar aduce cititorului o întâlnire imposibilă: cea cu propria versiune din viitor, prezentată ca un personaj, nu ca o voce interioară. O carte, care pentru prima dată, privește provocările printr-o formă nu terapeutică, ci prin adultul care va deveni, într-o poveste în care trecutul, prezentul și viitorul se întâlnesc în aceeași bancă de școală.

Pentru prima dată, nu e doar un jurnal, privit în trecut. Ci însoțitorul. Destinul, transformat în personaj real, parte din viața ta.

O carte care prin mesajele directe către cititor, lasă spațiu ca fiecare să își poată aminti momentele vieții lui, trăind două povești în același timp: a mea și a lui, personală și… unică.

Iar eu, să devin Dirijoarea propriei vieți, la fel ca Antonia Brico a Mariei Peters. Doar că scena ei, ar fi povestea fiecăruia dintre noi, iar orchestra simfonică, momentele vieții, în note joase sau înalte.

O narațiune a tiparelor sparte, o deschidere a ceea ce înseamnă limitele tale… sau ale societății.

Și te întorci în camera „Literaturii contemporane”, te duci la raftul pe care scrie „Editura NICULESCU”, scoți „Dirijoarea” de pe raft, te așezi pe canapea… băutura din ceașcă încă te așteaptă… și începi să citești.

Tu, din viitor, deschizi laptopul și începi să scrii cartea care pentru tine nu există…

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025.
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊