Crăciunul, pentru mine este cea mai cea sărbătoare din an.
Și nu oricum! E moștenire de familie!
Ce poate face mami cu atmosfera de Crăciun, doar în filmele americane vedeam în copilărie. Parol’ că în ultimii ani, dacă trece cineva de la compania electrică prin fața casei ei, își freacă mâinile.
Vă dați seama că și masa de Crăciun trebuie să fie în același ton. Nu la curent, dar plină de sărbătoare.
Și mergând așa pe stradă, anii trecuți, de când a început ea să golească rafturile magazinelor de toate instalațiile și să împodobească nu doar bradul, ci și curtea și casa, mi-am amintit de Crăciunul copilăriei.
Nu știu cum făceau ai mei să nu îi prind când făceau bradul. Oricât mi-au explicat, tot nu înțeleg.
Până pe la 13 ani, bradul meu era de 6-7 metri, pus în holul casei. Iar până pe la 10 ani, îl aducea Moș Crăciun și îl găseam în seara de Ajun, împodobit în culori vii, auriu și argintiu. Urcând cu privirea pe înălțimea lui, la capăt scânteia ușor un vârf în culori pastelate.
La poalele lui stăteau în tihnă, portocale amestecate cu miros de brad. Dar bineînțeles că printre ele găseam și cadouri care îmi făceau sufletul de copil să zburde de fericire.
Din camera mea se vedea bradul din plin, în toată splendoarea lui, cu luminițe colorate, care aveau și melodii. Ele se reflectau în geamurile cu vitralii din spatelele lui și făceau luminile să se joace în semi-întuneric cu visele mele de copil.
Îmi plăcea să stau noaptea, să îl privesc și să visez…
La ce? Doar copilul din mine cred că mai știe exact ce vise aveam atunci. Cert e că bradul și luminițele lui au rămas un loc al meu de refugiu chiar și acum, mare fiind.
Iar acum, când mă apropii de casa mamei, luminițele ce o împodobesc, mă întâmpină sufletește și îmi amintesc de iernile copilăriei, de atmosfera primitoare de Crăciun.
Pentru mami, Crăciunul vine cu masa pregătită cu grijă. Își face planul cu câteva săptămâni înainte. Dacă mergem și noi acasă, ea, e ca un copil care primește cadoul cel mai de preț, sub brad.
Acum, bradul nu mai este atât de mare, dar trece prin mai multe peripeții. A găsit o variantă prin care să nu îl desfacă. Așa că îl împachetăm frumos și îl cărăm de la mami, la tati. Acum stau la câteva case distanță, iar tati are spațiu de depozitare, așa că după sărbătorile de iarnă, ne plimbăm cu zurgălăi pe stradă făcând transferul bradului, mai ceva ca primăria New York-ului cu celebrul Rockefeller Tree.
Se apropie Crăciunul, deci trebuie să asigurăm și transportul din depozit, la adresa principală de destinație, casa mamei. Vă dați seama că toată treaba asta o facem noaptea, că ne știe tot satul cum ne plimbăm dintr-o casă în alta, cu bradul. Semn că nu și-au făcut partajul bine.
Odată ce ducem bradul, ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoare. Și de aici începe forfota.
Bucătăria devine prea mică, robotul insuficient, masa plină de făină, oalele oftează lovindu-se unele de altele prin cămară, mirosul de varză, cârnați, murături și alte bunătăți, te îmbie de la colțul străzii. Bucătăria noastră autohtonă, poate fi numită bogată, vastă, diversificată și în multe alte feluri, numai chiar bucătărie sănătoasă nu prea. Ea vine la pachet cu fiobilin, oftat și altele asemenea.
Dar de ceva ani, mami e hotărâtă ca diversitatea să nu fie dată doar de mâncăruri grele, iar anul de muncă în Italia, a făcut-o prietenă și cu bucătăria italiană. Așadar, între fulgii de zăpadă românești (când avem noroc de ei), a început să aducă și un strop de soare italian pe masa noastră de Crăciun.
La noi în casă pâinea este baza și pentru a face ceva mai diferit decât în alte zile, măslinele vin cu aroma lor îmbietoare. Așa că în aluatul de pâine, măslinele își fac culcușul propriu, cald și pufos. Iar uleiul de la Monini curge ca o lavă aurie în care scânteiază mirosul iernii de afară. Și poate că anul ăsta facem și o focaccia, măcar între sărbători, cu ierburi aromate, usturoi și ulei extra-virgin de măsline, ca să ne mai luminăm papilele gustative cu arome mediteraneene, în serile în care stăm de povești.
E și păcat să nu te bucuri de așa gust mediteranean, plin de vitamine și savoare, oferind un răgaz binemeritat ficatului și colesterolului, să respire, și să simtă Italia altfel, nu ca printr-o luptă din Colosseum.
Mami păstrează obiceiul aperitivelor, ba chiar se asigură că după aperitiv aproape nu mai putem mânca nimic, dacă ne punem ambiția să gustăm tot ce e pe platouri. Mezelurile pur românești au platoul lor, iar alături, se asigură să avem salată de roșii (cherry, bineînțeles) cu mozzarella, rozmarin și ulei de măsline. Anul ăsta sigur va fi cu un mic secret: un strop de ulei de măsline extra-virgin Monini care schimbă tot. Am pus deja sticla de-o parte, ca să o folosim pentru a crea zâmbete, în unul din cele mai frumoase momente din an.
Iar garnitura pentru felul principal? Pfff… niște cartofi la cuptor, cu ventilație, stropiți cu puțin ulei aromat de la Monini și rozmarin de la ghiveci. E perfect!
Se și potrivește totul în decor. Pentru că și masa trebuie să fie aranjată. Nu se poate altfel, iar sticluțele de la Monini, stau tocmai bine pe masă cu niște căciulițe din acelea de pus pe sticle. Are mami și decorațiuni de masă, doar nu credeați altfel.
Hai să facem din fiecare rețetă și moment, o poveste.
Offf… să vină mai repede Crăciunul! Și să stea mai mult Moșule! Pentru că am crescut și nu mai vreau jucării. Ci să mă bucur de familia pe care am primit-o în dar, de oamenii frumoși din preajma mea și să lăsăm Moșule răutățile să se topească în lumina stelei călăuzitoare a magilor ce ne conduc an de an spre frumoasa Sărbătoare a Crăciunului.
Așa că Moșule, anul ăsta poți să vii la noi la masă. Îmbinăm gustul proaspăt de acasă, cu cel de departe. O metaforă a zilelor de peste an, când de multe ori, acasă e alt loc decât cel în care ne sunt părinții.
Cu drag, copilul care și azi se bucură de luminițele din brad.
Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025.
Adelina Bogorodiță 𓂃🖊
OcarteOpoveste 