Diana – o altfel de prințesă

31 august 1997. O zi de duminică. Îmi amintesc că eram acasă toată familia.
Pe mine mă fascina Lady Di. De câte ori o vedeam la TV, mă scurgeam în fața televizorului și nu îmi puteam lua ochii de pe ea. Mă intriga ceva. Era mai mult decât o prințesă reală a zilelor noastre – lucru care oricum mi se părea rupt din povești.

♚ Regalitatea m-a fascinat întotdeauna și încă mi se pare un fel de poveste în care îmi place să cred.

Știam tot ce putea înțelege un copil la 8-9 ani. Știam despre Camilla Parker-Bowles. Știam că au divorțat. Atât cât eu puteam să înțeleg. Mi se părea mie atunci, că ea ne-a furat poveste de prinți și prințese. Și bineînțeles auzind și discuțiile din casă, știam eu că Charles e parte din destrămarea poveștii. (Fie vorba între noi, încă mai cred că ea ne-a furat povestea, într-un anumit fel).

Inegalabilă. Mi se părea timidă Lady Di, cu acea privire nici dreaptă, nici plecată dar nici ascunsă. Mi se părea misterioasă și uneori, mi se părea periculoasă. Dar o adoram și nu voiam să aud nimic rău despre ea. Reprezenta pentru mine, o poveste de prinți și prințese care fac bine în lume.

Nu îmi amintesc exact felul în care mi-au spus ai mei că a plecat dintre noi. Îmi amintesc doar că știam în primă fază de accident și vedeam imaginile la TV. Îmi amintesc că speram… și că în momentul în care am aflat că nu mai e… am plâns. Nu mai era prințesa.

Reporteri, isterie, o mașină făcută zob, păreri despre un șofer care fie se presupunea că a băut, fie se presupunea că întâmplarea nu e întâmplătoare. Așa se prezenta situația în primele momente. Un șoc universal.

Rețin și azi imaginile din acel pasaj din Paris. Dacă m-au marcat? Nu cred. Dar cred că am simțit că e nedrept. Nedrept că a fost împinsă într-un fel sau altul spre moarte. Reporterii erau peste tot, știrea a făcut înconjurul lumii într-un timp record pentru acea vreme.

Până să apară Kate, am căutat și aflat despre Diana tot ce puteam găsi.

Am început cu o carte pe care a cumpărat-o bunu. Avea multe poze la final, din viața Dianei. Am citit cartea aceea de câteva ori. Cred că a fost prima personalitate despre care am vrut să aflu tot ce se putea.

˙✧˖ Dacă stau bine să mă gândesc, poate chiar singura atât de intens.

Unicitatea evenimentului

Ziua în care a fost depus trupul ei în capelă am trăit-o fix în fața televizorului. Acum fix 28 de ani. Cred că dacă îi întreb pe ai mei, s-ar putea să-mi spună că n-am mers nici la baie. Acea mare de oameni – mie mi se părea că e întreaga omenire acolo. Mai puțin și credeam că doar oamenii din satul nostru nu s-au dus. Râd acum.

Exagerez puțin, evident, dar erau peste un milion de oameni pe străzi (unele sondaje care includ și zonele limitrofe ale Londrei, spun peste două milioane) și peste 2,5 miliarde în fața televizoarelor din întreaga lume. O transmisie de câteva ore, în direct. Pentru anul 1997, era ceva deosebit.

Spuneau la TV că oamenii au dormit noaptea pe jos, în parcuri, doar să participe în următoarea zi la funerariile Prințesei Diana – Prințesa Inimilorꨄ. Un ultim omagiu al omenirii pentru faptele bune pe care le-a făcut. Pentru că era om înainte de a fi Lady Di. Pentru că a cucerit întreaga lume cu un zâmbet și o privire.

Dacă nu ai văzut atunci imagini, îți recomand să cauți acum. O asemenea mișcare internațională pe mine nu m-a marcat niciodată mai mult. O asemenea uniune între oameni care nu se cunoșteau și se întâlneau acolo cu același scop într-o situație similară, până acum nu am mai văzut. Nici măcar la moartea Reginei Elisabeta.

De obicei, oamenii se adună în mase de dimensiuni mari, pentru a milita împotriva a ceva: pentru o revoluție, pentru un război. Dar acolo s-au adunat pentru o ceremonie funerară. Doar Revelionul 1999-2000 a depășit aceste cifre, trecerea în noul mileniu, dar deja vorbim despre un alt tip de eveniment. Atunci era prima dată când se întâmpla asta, era copleșitor.

📍Imagini din Londra

Și atunci era tot o zi de sâmbătă, la fel ca azi. De aceea probabil, eram acasă cu toții (mami, tati, buni și bunu). Eu parcă mă lipisem de pat cu super glue. Nu mă mișcam de acolo. Între moartea ei și funerarii s-a scurs o săptămână în care la noi acasă era clară treaba – sâmbăta aceea trebuia urmărit acest final al unei Prințese, era o formă de respect pentru ce a fost Lady Di ꨄ.

Toată săptămâna văzusem imagini cu mulțimea de flori depuse în fața palatului. Și nu încetau să se înmulțească. În fiecare zi erau mai multe. Diferența era felul în care s-a prezentat totul. Dacă ar fi fost azi, cel mai probabil televiziunile reușeau să scoată presupuneri mizerabile și nedocumentate, doar ca să reușească să mențină transmisia și audiența. Atunci nu. Au avut grijă să lase până la final faptele bune să rămână în amintirea oamenilor.

Încă rețin acei doi copii, ce pășeau în tăcere în urma sicriului. Aveau capul plecat și lumea lor tocmai se schimba. Acea femeie pentru care miliarde de oameni vărsau atunci o lacrimă, era mama lor. A fost.

Îmi amintesc perfect momentul în care Regina a plecat capul în fața Dianei. Buni și mami mi-au explicat ce însemna acel gest, eu credeam că așa se face. Mai târziu l-am auzit dezbătut în fel și chip. Pentru mine a rămas puterea Dianei în fața unui imperiu și respectul Reginei în acea ultimă clipă. Un gest pentru care trebuie să ai demnitate și probabil… și-a plecat greșelile în fața ei. Probabil prin acel gest și-a cerut și iertare pentru lucruri pe care doar ele le știau.

‧₊˚♪ Elton John și al lui „Candle in the wind”, a fost memorabil, iar momentul a fost atât de profund, chiar dacă eram mică. Ai mei m-au ajutat să înțeleg atunci fiecare moment și au răspuns cu răbdare la fiecare întrebare a mea. Nu a fost doar o ceremonie, atunci am învățat istorie, am început să caut mai mult despre regalitate, protocoale și cum poate un singur om să miște o lume întreagă, chiar dacă nu mai e în viață.

Ce a lăsat Lady Di?

˙✧˖ Multe întrebări: „de ce?”, „Casa Regală a avut vreo legătură?”, „reporterii au realizat ce presiune au creat” și multe altele.

Tot Diana a lăsat o imagine inconfundabilă pe vecie. Chiar și azi e plin internetul de momente cu ea. Diana, atunci parcă nu a murit în sens real, parcă înflorea și mai puternic în ce urma.

˙✧˖ Eleganța, simplitatea și carisma ei sunt inspiraționale chiar și după atâția ani.

Pentru mine a lăsat tristețea că nu a făcut parte din epoca mea mai mult. În același timp, am urmărit tot ce se putea: documentare, filme, interviuri și cărți. Cu fiecare informație pe care am adunat-o, am rămas cu gândul la aceeași Lady Di – Prințesa de Wales. Nimic nu poate să schimbe asta.

Am început să scriu acest articol în 31 august, ziua în care îi comemoram plecarea dintre noi. Am finalizat azi, 6 septembrie, ziua în care îi comemorăm funerariile. Nu a fost premeditat, mi-am dat seama pe parcurs. Așa probabil am ales să închid un ciclu, al unui eveniment pe care nu am să îl uit niciodată, dar în care am ales să iert că ne-a fost luat un om care cred că a făcut un bine omenirii, dar care în plan personal a suferit mult. Tristețea ei s-a oprit atunci. Ce a rămas în urmă este istorie.

♛ Lady Di – o inspirație a lumii și o inspirație pentru mine. Cred că pot să spun, prima personalitate pe care am admirat-o și încă o admir pentru ce a fost.

Și a mai lăsat un ceas pe peretele din bucătărie. Cumpărat de bunu, în acea perioadă, dar care există și azi. Noi am iubit-o pe Lady Di. Și pentru mine va rămâne o sursă de inspirație.

Nu am întrebat nicodată pe nimeni până acum: tu unde erai în acea zi și ce a rămas?

Adelina Bogorodiță 𓂃🖊

📚 Las și o carte prin care Diana a schimbat perceptia lumii despre monarhie, o găsești AICI .