De ce apar bolile și comportamentele nedorite?

Merită citită Harta vindecării – Gabi Bădăluță?
── .✦
3 de Da.ᐟ

ᝰ.ᐟ O altfel de recenzie de carte.

TitluHarta vindecării
AutorGabi Bădăluță
Pagini263
Categorie: Dezvoltare personală, Psihosomatică
Pentru cine cred că se potrivește: chiar și cei care nu cred în psihosomatică vor face niște legături

Am scris câteva recenzii până acum, dar cartea asta se împletește cu o doză de subiectivism. O cunosc pe Gabi, mi-a scos-o Dumnezeu în cale fix când aveam cea mai mare nevoie de mine. Asta face Gabi. Te ajută să te găsești pe tine, atât în carte, cât și în contact direct.

Las citatul meu preferat din carte, mai jos:

Un fuck off la momentul potrivit, te scapă de ani de terapie.

Dacă știam asta înainte…. eheee ⭑.ᐟ
Dar nu o cunoșteam pe Gabi. Și chiar era păcat. Și am mai spus asta pe blog: nu cred în coincidențe.

Am cumpărat cartea după ce o prietenă m-a „terorizat”:
──Trebuie să citești cartea asta!”.
Efectiv, a repetat asta până la epuizare. Ea experimentase deja o vindecare și reușise să se calibreze din câteva puncte de vedere.
Ce să mai, m-a convins. Altfel nu mai era cale să scap. Eu eram în căutarea unor răspunsuri pe care le știam într-un fel, dar nu le puteam lega de realitatea mea. Practic, subconștientul îmi spunea să conștientizez.

Începusem să traversez o situație căreia nu îi mai făceam față nici singură și nici cu sprijinul familiei. Devenise prea mult. În afara casei păream aceeași eu. Însă în interior… era un labirint.

Atunci am cumpărat “Harta vindecării”. Și am început călătoria.

Vei învăța să îți pui pe harta vieții experiențele negative, bolile și toate rănile.
Vei descoperi legături la care nici măcar nu te gândeai.

Eu, am găsit situații pe care le-am repetat deja de câteva ori. Și cât de puternic mi-am programat corpul prin gânduri și cuvinte. Știi, majoritatea cărților îți dau doar exemple de situții, iar apoi tu trebuie să începi să te gândești ce ți se potrivește. Ei, cartea asta mi-a deschis mintea ca o hartă, exact ca titlul ce-l poartă. Nu sunt doar exemple povestite, ci vine cu întrebări la care să îți răspunzi. Și pe parcurs ce citești, începe să se creeze un puzzle – mai mare sau mai mic, în funcție de experiențele de viață ale fiecăruia.

Capitol după capitol, am realizat momente după momente, trăite de mine și cum au rămas în viața mea. Cum le-am programat în viitorul de atunci, prezentul de mai târziu.

Momentul diagnosticului meu – l-am găsit în capitolul „Conflictul diagnosticului”. Felul în care ți se comunică un diagnostic, îți programează felul în care vei procesa informația. Nu trebuie să fie dur spus, poate fi fără speranță și așa vei pleca din acel loc, având asta în minte ca un carusel: când începi să crezi că e mai bine, îți amintești ‘acea stare și te întorci acolo.

Am realizat ciclicități din viața mea, în capitolele dedicate acestui subiect. Îți amintești că poate mereu obții ceva greu, de fiecare dată – e un ciclu. Că la fiecare întâlnire importantă poate întârzii sau faci gafe ireparabile – e tot un ciclu. Că la anumite vârste se întâmplă ceva asemănător – tot un ciclu. Pe parcursul cărții, cad val după val tot felul de „revelații”.

Vei găsi detalii medicale pe înțelesul tuturor și asta te va ajuta să începi să înțelegi sau să îți pui niște întrebări.

ADN – ul este programul de fapt. Am moștenit de la mama, tata, bunicul, bunica și așa mai departe. Dar nu am moștenit doar ochii, mâinile, părul… ci și o parte din ce au purtat în suflet. Știi momentul în care auzi sau trăiești ceva evident: și eu, și mama, și bunica am trăit asta… Harta vindecării m-a învățat să observ mai atent asta, prin felul în care ne explică Gabi – arborele familiei.

Este foarte posibil să nu îți iasă singur pe deplin, dacă nu ai experiențe terapeutice sau ceva asemănător. E un proces de a înțelege de unde îți vin gândurile, reacțiile, sentimentele. Dar sigur vei prinde câteva idei perfecte pentru tine. Dacă nu găsești nimic, însemnă că nu ai fost suficient de deschis cu tine. Nu trebuie să te simți vinovat dacă se întâmplă asta. Doar ascultă-te mai bine și fii sincer cu tine.

Gabi, scrie din experiențe proprii. Dar și din experiența ei ca terapeut. Un om cu o răbdare pe care eu nu am mai întâlnit-o în viața mea. Felul cinstit în care facilitează vindecarea și înțelegerea psihosomaticii, este un dar. Este un om care și-a găsit menirea.

Cartea nu îți garantează mai mult decât se poate. Te ține în realitate. Limitele sunt acolo unde e limita vieții tale. Nu îți promite viață fără de sfârșit și nu sparge barierele omenirii. Nu. Doar te învață să privești în urmă. Să găsești repetitivitatea în anumite lucruri care ți se întâmplă și să te prinzi de unde au pornit.
──⋆ Ce nu ai spus. Ce te-a inhibat. Ce ți-a demontat încrederea în tine. De ce ai devenit furios la fiecare pas.

Pentru că deși experiențele pot fi similare, momentele diferă de la o persoană la alta. Și tu, ai nevoie să găsești declanșatorul tău. Pentru asta, vei găsi o parte dedicată în totalitate vindecării. Nu una miraculoasă, ci una pe care TU o poți construi, pas cu pas.

Dacă ai intrat pe drumul acesta, cartea e un manual de instrucțiuni. Un fel de dicționar. Nu expiră niciodată. Te ajută să fii conștient pentru „de ce-uri”.
💭 De ce tac în fața celor care mă intimidează?
💭 De ce mă intimidează? Unde am mai trăit asta?
💭 Ce nu vreau să aud?
Ce ține de mine și e problema mea. Ce nu ține de mine și e problema celuilalt.

Nu putem schimba oameni, dar putem să fim mai conștienți și să NU ne învinovățim pentru reacțiile celorlalți.

──De ce țipi?
──
Pentru că ai făcut asta, asta și asta.
──
Nu prietene, nu am întrebat ce te-a deranjat. Ci de ce țipi sau reacționezi agresiv?
Nu e pentru că eu am greșit. Poți să îmi spui calm că am greșit. Faptul că țipi e treaba ta. Nu ține de mine reacția ta și nu sunt vinovat.

Un fuck off la momentul potrivit m-ar fi scăpat de terapie, dar nu cunoșteam atât de multe lucruri despre mine și ceilalți.
Și chiar era mare păcat.
Și între timp am învățat să fac asta, cu eleganță și iubire de sine.
🎧♪⋆.✮ ▶︎ Ascultă-te ca pe o melodie care îți place la nebunie.

Adelina Bogorodiță 𓂃🖊