Ziarul Adevărul

Știi filmele alea americane în care un el îmbrăcat în capot deschide ușa și își găsește ziarul pe “prispă”?
Dăm pe repede înapoi în România și găsim Adevărul agățat în poartă, în cutia poștală sau pe la gheretele de ziare. Știu că nu se mai poartă ziarul scris, acum avem mii de articole la un click distanță, dar încă mai cred că tiparul aduce responsabilitate.

E simplu în online. Apar câteva comentarii care dezmint articolul și cu un buton, ai șters. Însă, e greu să retragi un întreg tiraj publicat și deja vândut. Și atunci, trebuie să te gândești de două ori înainte sa pui textul pe paginile tipărite. Cu siguranță avem mai multe pro și contra și fiecare alege cum și când alternează… adevărul.

Hmmm… “Adevărul”! Ce denumire. Și cum trebuie să fi sunat încă de la începuturi: “Ai citit adevărul?”. Impactul cuvântului. Câtă însemnătate. Iar azi… azi, de multe ori nici nu luăm în calcul intenția din spatele tipografiei de la începuturi.

Adevărul era un ziar creat să susțină independența puctelor de vedere, separat de permisiuni politice, prezent împotriva corupției, prezentând greșeli din administrație și justiție, susținător al votului universal. O voce scrisă a bunelor tratamente ale poporului și susținător inteligent al drepturilor lui. De aceea s-a numit de la început “Adevărul”.

Există român care să nu fi auzit vreodată de Ziarul Adevărul?
Te-ai întrebat vreodată când sau cum a apărut?

📍Inițial, se publica săptămânal la Iași, începând cu 15 decembrie 1871.
În 15 august 1888, se publica la București primul număr din tirajul zilnic. A trecut prin câteva etape de oprire a publicării, până în final, după Revoluția din ’89, când a revenit din prăbușirea Ziarului Scînteia și a rămas ca publicație până în prezent. Bine, Scînteia l-a înlocuit de fapt, de aceea a fost natural să își reia numele după Revoluție.

Adevărul

Deși separat de permisiuni politice, cel care a dus ideea ziarului până la capătul vieții, ajungând redactor – Alexandru V. Beldiman, a fost un activist al lui Alexandru Ioan Cuza. Însă această susținere venea din crezuri asemănătoare, cum ar fi Unirea Principatelor Române – pe care nu a mai prins-o din păcate. Alături i-a fost Constantin Mille – cel care a condus ziarul în epoca lui de glorie.

✏ A cuprins în timp, mii de articole. Chiar într-un 15 august al anului 1916, zi aniversară cotidianului, anunța intrarea României în Primul Război Mondial.
✏ A fost primul ziar românesc care a publicat și păstrat constant caricatura de presă. Oooo! Ce îmi plăcea să urmăresc acele caricaturi și îi puneam pe ai mei să îmi explice care e satira. Eram prea mică să înțeleg, dar mi se părea intersant câte stau în spatele unui desen.
✏ Primul ziar care a publicat telegrame din străinătate, care conțineau știri urgente – breaking news-ul de azi.
✏ Primul ziar românesc care a avut redacție proprie, bibliotecă proprie, editură proprie și arhivă.
✏ A ”locuit” într-o clădire cu aspect parizian, la modă în acea epocă.
✏ A fost zguduit de multe greșeli ale lui Dinu Patriciu, cel care l-a deținut între 2006 – 2010.
✏ A rămas în toți anii o piblicație democratică în esență, chiar dacă ziariștii se mai lăsau uneori mânați de trăiri incerte datorate crizelor vremurilor – de aceea, în comunism, Adevărul a dispărut – din mai multe puncte de vedere.

A rămas cel mai trainic ziar românesc, traversând prin epoci diferite și adaptându-se la tandem online vs tipar.
Adevărul? Nu e mereu cel adevărat, dar continuă să titreze articole curajoase și să publice opinii deschise.

Foile lui, nu mai sunt la fel de căutate ca paginile online, unde nu mai aștepți până mâine să citești o știre. În online e aproape instant. Dar s-a adaptat, la fel ca restul publicațiilor.

Mie, încă îmi face plăcere când merg acasă, să văd pe măsuța din bucătărie un mini teanc de ziare, la care tati este încă abonat. Și pe care le refolosim apoi la împachetat. Mi-ar lipsi acest ritual de răsfoit, discutat și apoi să îi căutăm o altă utilitate.

Tu la ce refoloseai Ziarul? Sper că nu te-ai gândit la toaleta din curte 😊

În final, poate adevărul de azi nu e cel de ieri, dar va rămâne în viitor și într-o zi va avea o poveste despre trecut.

Adelina Bogorodiță 𓂃🖊