Merită citit Detectiv de România, de Silviu Iliuță?
── .✦
Fără doar și poate: DA.ᐟ

TitluDetectiv de România
AutorSilviu Iliuță
Pagini571 – 2 Volume
Categorie: Roman de aventuri
Pentru cine cred că se potrivește: cine vrea să râdă cu lacrimi

Nu știu de unde să apuc recenzia asta. Practic înainte să încep am făcut o criză de râs amintindu-mi cum am râs când am citit-o.
Am luat cele două volume în mână, pentru a mă apuca de scris recenzia. În primul moment m-am întrebat “ce mă fac?” – simțeam că a trecut prea mult timp de la momentul citirii și eu uit repede.

Am citit ce scrie pe verso:

Cititorii lui Silviu Iliutã au așteptat aceastã carte cu sufletul la gurã.
In primele douã zile de la lansare, in fața editurii au fost cozi de câteva sute de metri spre un kilometru. Oamenii au venit din toată țara, cu corturi, alimente, apã potabilã, numai ca sã prindã un exemplar din primul tiraj. Apoi cineva le-a spus cã nu mai este valabilã promoția cu tigãi și au plecat aproape toți.

…și mi s-a rupt filmul. Am făcut o criză. De râs.

Dacă de la prima pagină, unde avem „un fel de introducere”, nu ai râs, înseamnă că ai citit altă carte. Sau n-ai simțul umorului. Dar deloc.

Și de nicăieri apare Anton Scorilo

Detectivul de România. Atipic, supraponderal, crescut de o mătușă și-un unchi, dar care nu a rezolvat până acum niciun caz – un fel de Colombo, da’ al nostru.

Și povestea începe să alterneze între prezent și trecut. Practic, devine supraponderal sub ochii tăi.

De altfel, un tip foarte inteligent.

Câți dintre noi se gândeau că: să tragi de fiare poate fi să tragi de coada unui leu, la zoo. Eu vă spun: o dată ce te-ai apucat de cartea asta, te ții de ea ca Sherlock Holmes de lupă.

Cazul?

Vă dați seama că niciun detectiv, nu e detectiv fără caz. Și e crimă – din toate punctele de vedere. O doamnă îl angajează să îi găsească criminalul, și aparent… era chiar dânsa, moarta. Dar serioasă în solicitarea ei. Doamna a venit la sigur – un detectiv mai bun nu putea găsi.
Scorilo, găsește cadavrul, dar pe Sunny – un indian, mort într-un dulap, alături de o gomflabilă. Ea nu era moartă, doar el.

Pe atunci mă întrebam: de unde naiba indian în România…
Câțiva ani mai târziu: mai sunt români în București?

Nu. Și în toată povestea aceasta, nu am terminat nici prima parte.
Nici nu am apucat să respir pană la finalul primului volum. La propriu. De comicul situațiilor. Viteza acțiunii te poartă între prezent și trecut, între investigații și ajutor prețios primit din partea familiei lui Scorilo. Informații pe care el nu le găsește, dar le află pritena lui din coplilărie de pe un soft secret în care au acces doar spionii internaționali: GOOGLE.

Cartea este o parodie criminalistică desăvârșită.
Cu un simț al umorului rar întâlnit la un scriitor.

Este genul de carte pe care nu o ții minte pentru personaje. Efectiv ții minte cum ai râs. Cum ai zis: “Băi, nu se poate așa ceva! Dar fix așa e la noi.”. Te simți ca într-un Las Fierbinți în scris, dar din care ai rezumat cele mai bune momente. E gala. Asta e.

Cartea asta e o terapie prin râs. Am folosit de 7 ori “râs” – fără ăsta, acum sunt 8 și e încă prea puțin. Nu vreau să îți creez așteptări prea mari, dar vei găsi un Caragiale al zilelor noastre. Filmat de prietenul ăla care face o glumă bună din orice. Și filmează scenele cu telefonul, în timp ce se amuză fără perdea.

Acum mi-am dat seama că finalul promite încă o poveste.
Și eu nu am căutat dacă s-a lansat.

Mă laud cu un exemplar semnat pe dos de Silviu Iliuță – am prins ceva cu primele x exemplare semnate. E singura mea carte semnată de autor. Și bine a făcut. Mi-a rămas ca amintire.

Las mai jos link pentru o investiție, pentru zilele în care ești trist. Pe principiul “ia cu pâine”.

Adelina Bogorodiță 𓂃🖊