Crimă și pedeapsă – Dostoievski

Recenzia unei nebunii din jurul lui „ce înseamnă vinovăția?”

ᝰ.ᐟ O altfel de recenzie de carte.

┃Titlu: Crimă și pedeapsă
┃Autor: F.M. Dostoievski
┃Pagini: 604
┃Categorie: Roman psihologic
┃Pentru cine cred că se potrivește: Oricine e dispus să intre într-o lume complexă

📖 A fost prima carte citită din colecția „Mari clasici – Litera”.
M-a dus în viața unui tânăr, dator vândut gazdei în mansarda căreia locuia cu chirie.
Locuință care devine pe rând: chilie, loc de dormit, refugiu, tribunal propriu.

Da⭑.ᐟ O carte care merită citită. Scrisă de Dostoievski, într-un moment de mari frământări personale.

Scopul scuză mijloacele?

Raskolnikov – studentul ale cărui trăiri interioare încearcă să găsească răspunsul la o întrebare eternă: „Scopul scuză mijloacele?„.

Am înțeles că nu, dar nu e doar atât. Crima lui are foarte multe substraturi psihologice și întregul proces interior este mult mai complex.
Nu e despre un criminal. E despre acuzarea și apărarea construită de fiecare dintre noi atunci când încercăm să justificăm o faptă a noastră.
E un sentiment pe care îl trăim cu toții, fenomenal expus într-un Sankt Petersburg prăfuit, aglomerat, în care urma să se desfășoare un roman polițist și psihologic cum doar un scriitor rus poate crea.

Dostoievski, aduce în scenă tipare psihologice opuse, prin personajele care construiesc acțiunea. Cartea oferă scene memorabile pentru oricine o citește, cu siguranță diferite de la unul la altul. Am senzația că deși doi oameni asemănători o citesc, vor rămâne cu scene diferite ca reper.

Ce scene au rămas memorabile pentru mine?

Păi, mi-a rămas în minte:

𓂃 𓈒𓏸 Imaginea străzii prăfuite pe care trecea cortegiul funerar al tatălui Soniei și Raskolnikov – omul pe care îl inconjoară acel colb, ca un praf al propriilor gânduri.
𓂃 𓈒𓏸 Scena crimei – tensiunea dată de cel din spatele ușii. Cum scapă criminalul prin urechile acului.
𓂃 𓈒𓏸 Scena în care Porfiri Petrovici îl duce pe tânărul student în pragul recunoașterii crimei, în furia nestăpânirii lui. Porfiri – un manipulator desăvârșit, care își folosește abilitățile în meseria lui – în scopuri curate, elucidarea misterului crimei.
𓂃 𓈒𓏸 Lizaveta – victima colatarală a surorii ei. În scena din piață, e recunoscută, plăcută și respectată de cei care o cunosc – întregul Petersburg. Lizaveta – o femeie blândă, bună și care vrea doar să mulțumească pe cei din jur – uitându-se pe ea.
𓂃 𓈒𓏸 Sonia – și camera învecinată cu cel care asculta discuțiile ei cu Rodion (Raskolnikov). Camera din care secretul se transformă în pedeapsă.
𓂃 𓈒𓏸 Familia lui Rodion în mansarda acestuia. Și cum conștiința te îndepărtează de cei dragi, daca nu ești deschis și sincer până la capăt.
𓂃 𓈒𓏸 Finalul – în care toată povestea se rezumă la lecții mici și mari. Și vindecarea unor suferințe.

ᯓ ⋆⋆⋆ Am alternat Raskolnikov cu Rodion – e unul și același. Iar această alternanță din carte m-a zăpăcit de câteva ori. Dacă nu ai citit-o încă, e posibil să te ajute informația.

⋆˙⟡────★────⋆

Pe parcurs, am avut momente în care m-aș fi transpus în roman, să îl scutur pe Raskolnikov.
Momente în care l-am crezut în pragul unei slabe nebunii – ca la final să se arate fostul student sărac, dar un intelectual.

Am citit cartea cu ceva timp in urmă. M-a lăsat într-un tumult de informații.
Azi, știu mesajul ei clar, l-am găsit scriind această recenzie.
Ce bine era să înteleg atunci… dar toate la vremea lor. Și nu. Scopul nu scuză mijloacele.
Chiar daca scopul e nobil, contează să oprești mijloacele murdare, indiferent dacă cineva le folosește asupra ta sau tu asupra altcuiva.

Adelina Bogorodiță 𓂃🖊

📚 Dacă vrei să citești și tu cartea, o găsești AICI .
📌 Link de afiliere: prețul rămâne același pentru tine, însă eu pot primi un mic comision din partea magazinului.