ᝰ.ᐟ O altfel de recenzie de carte.

Titlu: Croitoreasa din Paris
Autor: Georgia Kaufmann
Pagini: 396
Categorie: Ficțiune istorică, Dramă, Romance, Dezvoltare Personală
Pentru cine cred că se potrivește: Femei din toată lumea si domni care vor să vadă prin mintea unei doamne

De ce merită să citești „Croitoreasa din Paris – Georgia Kaufmann” ?

Cel mai surpinzător lucru din carte? Capitolele.

Da. Nu credeam că „Săpunul” sau „Scobitorile” pot denumi un capitol pentru un astfel de roman și cu toate astea… se poate și nu, nu pare nimic deplasat. Ba chiar devine firesc după primele două capitole. Nu doar atât. Dacă poți să crezi, se contopesc în poveste atât de natural, încât am devenit nerăbdătoare să aflu următorul titlu de capitol și ce voi afla nou sau ce voi realiza că am uitat, ignorat sau am tratat cu indiferență. Mi-am făcut notițe valoroase pentru femeia din mine și nu numai – doar din această perspectivă a romanului.

Cred că e suficient de clar până aici. Pentru mine, cartea a fost o revelație. A fost una din cele mai bune cărți citite. Dacă iau în calcul faptul că e prima carte a Georgiei Kaufmann, pot să spun că merită toată aprecierea și recunoașterea pentru felul în care scrie.

O față a comunităților, din perioada în care Hitler făcea istorie. Și cum era viața celor care nu erau nici evrei, nici parte din SS sau partidul Nazist, ci a celor care erau doar parte a societății.

O poveste care mi-a arătat încă o dată că nu întâlnim pe nimeni întâmplator. Georgia a pus frumos în valoare felul în care aparențele pot ajuta în anumite situații și te pot proteja de a fi victima societății.

જ⁀➴ Societatea nu caută să înțeleagă.
Iar judecățile de valoare pot fi evitate, atunci când e prea greu să te protejezi altfel, dar fără a deveni altcineva.

Moda își are locul ei pe parcursul cărții. Dior sau Chanel, din perspetiva societații de atunci. Am citit-o și pe Chanel, dar despre asta, în altă recenzie (AICI). Ne întoarcem la Rosa, care m-a dus în viața din spatele modei din Paris. În ateliere de croitorie emblematice. Laboratoare de parfumuri cu miros franțuzesc și spre ceea ce am crezut că va fi o poveste de iubire care va marca viața Rosei pană la finalul ultimului capitol – „Vulnerabila”. Dar Georgia Kaufmann, nu încetează să te surpindă. O Rosa care se întoarce în trecutul care nu o mai recunoaște, ca să îl înțeleagă diferit. Un fel de vindecare, fără sa fie nimic depre dezvoltare personală. Ci fiecare va înțelege dacă se aplică pentru el. Dacă nu, va rămane captat de ceea ce va găsi în ceea ce Rosa a lăsat în urmă.

Evoluția profesională este strecurată natural în viața Rosei. Din croitoria învățată în vreme de război, Rosa construiește un imperiu în modă, cosmetice și bijuterii. Ajunge la masa negocierilor cu unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din New York. Și câștigă. Nu doar la masa negocierii.

Asta a fost și pentru mine. O negociere.
În Carrefour, raionul de cărți. Georgia a câștigat negocierea, cu mult înainte să știu ce am cumpărat. Un mare „DA”, ma chère! Pentru Georgia Kaufmann si „Croitoreasa din Paris”.

Adelina Bogorodiță _-🖋


જ⁀➴ Ce a rămas la tine din viața Rosei? Sau poate din recenzia mea?
Spune-mi dacă ți-ar fi plăcut să punctez și altceva.

Voi ține cont să găsești data viitoare. જ⁀➴